Activitatile educational culturale

Învăţământul

Filosoful german Leibniz, care a recunoscut marele merit al şcolii în viaţa omului şi a popoarelor, a spus:”Daţi-mi şcoala şi amvonul si voi reforma lumea”, iar marele cărturar Petru Maior spunea:”Lumina o dă şcoala şi biserica a cărei lumină ne luminează calea vieţii”.

Aceste două cugetări redau, cât se poate de clar, rolul pe care l-a avut şi îl are şcoala în viaţa unei comunităţi, iar biserica, care este mama şcolii, a fost şi va rămâne cea care i-a îndrumat pe oameni să înveţe şi să aleagă calea cea bună a lui Dumnezeu.

Istoria învăţământului, în această parte a Banatului, a transmiterii culturii materiale şi spirituale a înaintaşilor tinerei generaţii, s-a încadrat activ în această cultură, începând odată cu „şcoala din tinda bisericii”.

Istoria învăţământului din localitate este legată de cetatea Morisena (Cenad), care a fost multă vreme centrul principal al Banatului medieval.

Inscripţiile, găsite la Sânnicolau Mare şi la mănăstirea lui Ahtum de la Cenad, scot la lumină existenţa unui învăţământ şcolar mănăstiresc, pe la 1030, in limba latină. Voievodul Ahtum construieşte, în anul 1008, în cetatea Morisena, „Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul” cu egumen şi călugări greci (ortodocşi), aduşi de voievod de la Vidin şi de la mănăstirea Sf. Gheorghe de la Orozlamus (Maidan- Serbia).

În anul 1029, la venirea călugărilor latini, în frunte cu benedictinul Gerard De Sagredo cărora li se pune la dispoziţie mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, începe creştinarea populaţiei din S-E Europei.

Benedictinul Gerard înfiinţează la Cenad o şcoală veche documentată, frecventată de 30 de elevi. După anul 1030, Cenadul devine astfel sediul episcopiei catolice şi centru de elaborare a actelor scrise.

Înainte de a pune bazele învăţământului scries, exista învăţământul oral, caracteristic secolelor III- IV e.n.

Şcoala de catehumeni de la Cenad pregătea tineri şi vârstnici, care erau instruiţi şi educaţi în noile principii morale şi religioase ale creştinismului. Această şcoală pregătea călugări, preoţi, dieci, dascăli, cântăreţi şi nobilimea cnezială românească.

Cele două biserici de la Cenad şi Maidan, ortodoxă şi catolică,aveau nevoie de slujitori, care să ştie să citească, să scrie, să cânte, lucru care nu se putea face fără şcoală.

Călugărul benedictin Walter era însărcinat de Sfântul Gerard, să înveţe pe cei 30 de elevi, iar Gerard era educatorul fiului regelui Ştefan I al ungurilor.

Şcoala era instalată într-o clădire specială, iar elevii învăţau, în primul rând, gramatica latină şi muzica.

An de an, şcoala atrage tot mai mulţi elevi, între care şi mulţi nobili, astfel conducerea mănăstirii a adus întâi pe călugărul Heinrich şi apoi alţi călugări.

Fiind la numai 6 kilometrii de cetatea Cenad, şcoala era frecventată şi de elevi din Sânnicolau Mare, fie nobili, preoţi, dascăli sau cântăreţi.

Şcoala latină din Cenad devine pepinera romano- catolică din Banat, după anul 1030.

În acest cadru istoric şi social, limbile bisericeşti trebuiau învăţate, astfel că ambele biserici, ortodoxă şi catolică, deşi se despart în 1054 ( Marea schismă), aveau nevoie de slujitori care să ştie să citească, să scrie, să socotească şi să cânte, lucruri necesare pentru dezvoltarea comunităţii.

Aceste prime mănăstiri ale conducătorilor feudali, de la începutul secolului al XI-lea, erau cele mai înalte instituţii culturale ale timpului şi cele mai competente să inveţe citirea şi scrirea slavă, necesară cnezilor bănăţeni, viitorilor clerici şi dieci.

Cărţile de şcoală erau cele bisericeşti, începând cu ceaslovul, octoihul, psaltirea, apostolul şi evanghelia şi cele de muzică. Şcoala dădea atenţie mare scrisului, astfel că se preda caligrafia, după manuscrisele aduse de pe Muntele Athos. Cei talentaţi învăţau de asemenea să picteze, să sculpteze, să facă legatul şi ferecatul cărţilor.

Cultura bizantină, prelucrată de slavii sudici, se va transmite şi în această zonă prin intermediul slavonei culrurale.

După distrugerea primului stat bulgar (1018) de către împăratul bizantin Vasile al II-lea „Bulgaroctomul”, mulţi clerici se refugiază în nordul Dunării şi îi învaţă pe călugării ortodocşi slujbe bisericeşti ca vecernia, utrenia şi liturghia, astfel că slava folosită în zonă va fi influenţată de limba vie sârbească, cu care românii aveau legături strânse de colaborare.

Primele texte româneşti în această zonă, traduse din limba slavonă, au apărut în secolul al XV-lea, iar cărturarul Coresi foloseşte şi texte din alte ţinuturi româneşti, apărute înaintea răspândirii reformei luterane şi calvine.

Introducerea limbii române în scrisorile particulare de natură variată( vănzări, cumpărări, donaţii, antante, rapoarte, liste cu dijme, condici de socoteli, etc) sunt o urmare a dezvoltării societăţii româneşti, la sfârşitul secolului al XVI-lea.

Şi din localitatea Cenad şi Sânnicolau Mare, fiii de nobili si unii clerici au început să studieze la universităţile din Viena, Praga, Bratislava ( unde in 1467 Matei Corvin infiinţează o universitate).

Lupta cu luteranismul şi catolicismul duce la dispariţia şcolilor latine catolice, iar din 1552, când zona este trecută sub stăpânire turcească, foarte puţini misionari franciscani şi iezuiţi au încercat supravieţuirea şcolilor.

În perioada ocupaţiei turceşti(1552-1716) au funcţionat în Cenad şi Sânnicolau Mare, şcoli turceşti de două feluri: medrese( şcoală înaltă cu corp didactic) şi mektab(şcoală elementară).

Mănăstirea Sfântul Nicolae, din Sânnicolau Mare, îşi încetează activitatea, turcii transformând-o în moschee, astfel că preoţii erau delegaţi să ţină slujbe şi să desfăşoare învăţământul, în tinda unor case ale preoţilor şi dascălilor.

Populaţia catolică din zonă, pâna la 1716, dispare aproape coplet, existănd pe lângă români, sârbi, armeni şi greci.

Folosirea alfabetului chirilic, pentru cuvintele româneşti din textele slavone din secolele XIII-XIV, dovedeşte faptul că exista o tradiţie de scris românesc, înainte de 1521, data primului act în limba românească, cunoscut până acum.

Locuitorii acestei aşezări au parcurs toate transformările, de-a lungul timpului, privind învăţământul, în această parte a Europei.

Astfel, se înfiinţează, în 1334, Şcoala Veche sub turci. În perioada turcă, învăţământul a ajutat la întărirea elementelor conducătoare, din localităţile din jurul Cenadului, aceştia fiind obligaţi să ştie să scrie şi să socotească, fiind folosiţi de turci la stângerea impozitelor şi dărilor.

După alungarea turcilor şi tercerea localităţii sub ocupaţie habsburgică, învăţământul din Sânnicolau Mare suferă din nou transformări majore.După proiectul elaborat de Curtea Imperială de modernizare a Banatului, începând cu anul 1774, se trece la aplicarea „Planului de organizare a şcolilor din Banat”.

În 1758, se înfintează şcoala ortodoxă, care era condusă de magistrul Stoica, cu 40 de elevi, şi apoi de Ştefan Luchici, cu 15 de elevi, în 1815 şcoala era condusă de învăţătorul Nicolae Cosaran, cu 40 de elevi şi apoi de învăţătorul Antoniu Minişan, cu 50 de elevi.

În acest context, conform concepţiei Curţii de la Viena, între anii 1770-1790, apare „Regulamentul iliric”, care cuprindea legi, decrete, rescripte şcolare, depoziţii speciale, patente şi amendamente, extrem de importante dezvoltării învăţământului în banat.

Pentru negustorii din zonă şi chiar pentru meşteşugari, ştiinţa de carte a devenit o necesitate practică, de unde grija pentru înfiinţarea de şcoli şi studiul în străinătate şi contactul cu curentele ideologice ale epocii.

Localitatea, beneficiind de privilegiile ilirice, îşi va înmulţii numărul şcolilor, ca o necesitate a dezvoltării sale sociale, economice şi politice. Şcolile erau susţinute de cetăţenii din localitate şi din satele din jur.

Situaţia elevilor se prezintă între anii 1788-1802 astfel:

- anul 1788/1789 - 30 de băieţi şi 50 de fete;

- anul 1791/1792 – 20 de băieţi si 24 de fete;

- anul1795/1796 - 18 băieţi şi 10 fete;

- anul1801/1802 - 52 băieţi si 30 de fete.

Predarea se făcea în limbile slavono-sârbească şi germană, în cele două şcoli, construite în localitate.

Învăţământul elementar preda citirea, scrierea, primele 5 operaţii ale socotelii, religia, învăţătura morală, rugăciunile şi cântarea. De asemenea se mai studiau cărţile de agricultură, privind creşterea vitelor şi albinăritul.

Pentru construirea şcolii româneşti, după anul 1790, primesc gratuit lemnul de construcţie şi plata pentru închiriere şi întreţinere.

Prin efortul cărturarilor bănăţeni, aceştia reuşesc să impună în Deputăţia aulică ilirică, să se aprobe Decretul şcolar (Patententwurf).

Prezentăm câteva aspecte din acest Decret şcolar din 1790 care ar putea fi aplicate la fel de bine şi în ziua de astăzi, în şcoală:

„Învăţătorul trebuie să fie întotdeauna plin de viaţă, cu spiritul sănătos, să aibă multă răbdare, să fie harnic, modest şi mulţumit de salariul său. Învăţătura împărtăşită elevilor să le fie accesibilă şi atrăgătoare.

Orice pedeapsă trebuie să izvorască din dragoste şi nu din brutalitate. Şcoala trebuie să educe pe tineri ca să devină cetăţeni cinstiţi, loiali, supuşi autorităţilor, folositori patriei şi poporului”

În localitatea Sânnicolau Mare existau, începând cu anul 1766, următoarele şcoli:

1. Şcoala civilă maghiară – aici învăţau copii de unguri şi nemţi, câţiva sârbi şi români. Şcoala era frecventată şi de elevi din Ungaria, care primeau masă gratuit, în timp ce nici un elev român sau sârb nu primea masă gratuit. În această şcoală limba de predare era maghiara.

2. Şcoala confesională ortodoxă română – limba de predare era slovo-sârbeasca până in1812, când se introduce limba română.

3. Şcoala germană ( în comuna Sânnicolau German), cu limba de predare germană, ca apoi la 1817, limba de predare să fie maghiara, spre nemulţumirea germanilor.

4. Şcoala confesională catolică, care se construieşte lângă biserica catolică, cu limba de predare germană şi maghiară.

Evoluţia numărului de elevi la şcoala confesională ortodoxă română, pe câţiva ani de referinţă, se prezintă astfel:

- 1864 – şcoala avea 16 elevi;

- 1861 – şcoala avea 3 clase cu 60 de elevi, care învăţau româneşte şi ungureşte, folosind litere chirilice;

- 1879 – şcoala avea 6 clase cu 70 de elevi;

- 1885/1886 – şcoala avea 70 de elevi şi funcţiona în clădirile construite lângă biserica reformată, în colţul opus al străzii luterane si în Capu Satului pe strada Principesa Ileana;

-

Învăţamântul( tehnic) profesional

Localitatea Sânnicolau Mare a beneficiat şi de învăţământul profesional, graţie latifundiarului Kristofor Nako, care, la 24.08. 1799, donează teren şi clădire pentru înfinţarea unei şcoli agricole, pe care o inaugurează în anul şcolar 1801-1802, aceasta fiind prima şcoală agricolă din ţara noastră şi a fost frecventată la început de 12 fii de ţarani iobagi.

Şcoala agricolă din Sânnicolau Mare era a treia din Imperiul Austro-Ungar, după prima unitate şcolară cu profil agricol din lume de la Sarvas şi a doua Academia Agricolă denumită „Geogicon”, care aparţinea lui Gheorghe Festetics Detolna (1754-1919).

Şcoala agricolă, inaugurată în 1802, se afla în clădirea unei vechi staţii de diligenţă, situată la marginea de vest a localităţii, pe drumul Seghedinului ( Str. Victor Babeş, nr. 100, fostul Electrometal, azi firma Metalzinc Com) şi avea în compunere birourile şi clasele, bucătăria şi sala de mese, 3 clădiri pentru locuinţe şi magazia pentru materiale.

Evoluţia acestei şcoli se perzintă astfel:

- între 1802-1855 funcţionează cu un număr de 12-20 de elevi;

- în 1855, Nako Şandor desfinţează şcoala şi o transformă în sălaş al moşiei;

- În 1863 contele Nako Kalman nepotul lui Nako Şandor înfinţează din nou şcoala în aceeaşi clădire şi în plus şcoala primeşte 24 iugăre ( 1 iugăr =0,570 ha), funcţionând cu elevi din localitate şi din comunele din jur;

- Între 1887-1889 se duc tratative ca şcoala să treacă in administraţia statului;

- În 1889 – şcoala devine şcoală de stat;

- Din 1919 şcoala este preluată de statul român;

Din anul 1863 pâna în 1919, şcoala poartă denumirea de „ Institutul Cristof”, iar apoi „Şcoala Regală de Agricultură” şi avea ca scop: pregătirea micilor proprietari şi pregătirea cadrelor pentru latifundiari.

Primul director al şcolii a fost Bella Bartok (1855-1888), tatăl marelui pianist şi compozitor de mai târziu, Bella Bartok junior. Şcoala avea o durată de 2 ani ( anul şcolar avea 10 luni), pentru elevii de 16-17 ani,care absolviseră 6 clase elementare.

Între 1889-1919, în cadrul şcolii, au funcţionat şi cursuri de 2-3 luni, pentru industria casnică, pe care le-au absolvit peste 570 de elevi .

Şcoala a participat la diferite expoziţii locale şi internaţionale, astfel că la Expoziţia Milenară de la Budapesta a câştigat medalia de aur pentru creştere găinilor Leghorn.

Mai apoi, şcoala a introdus şi creşterea duzilor pentru viermi de mătase, creşterea salcâmului şi în special al celui japonez, pentru creşterea albinelor, apicultorii înfiinţând o asociaţie a apicultorilor şi o revistă, „Apicultorul”.

Între anii 1919-1932, şcoala primeşte denumirea de „Şcoala Inferioară de Agricultură”, de 4 ani (din care 3 ani teorie si un an practică).

- din 1932 se numeşte şcoala de iarnă, pe durata de 2 ani, activitatea şcolară desfăşurându-se numai iarna;

- din 1945 redevine şcoala inferioară de agricultură;

- din 1948 se transformă in „Şcoala de Îmbunătăţiri Funciare”, funcţionând păna în 1951, după care se mută la Timişoara;

- în 1949 se înfinţează „Şcoala Medie Tehnică de Agricultură” în clădirea vechiului gimnaziu Principele Carol, luând în patrimoniu şi vechea şcoală de agricultură;

- între anii 1949-1951 şi 1953-1955 se înfiinţează şi şcoala de tractorişti care funcţiona în castelul Nako,

- în 1955 aceste şcoli din Grupul Şcolar se transformă în Centrul Şcolar Agricol, care avea următoarele şcoli:

1. Şcoala profesională de mecanici agricoli;

2. şcoala tehnică de maiştri agricoli;

Centrul Şcolar mai avea o cantină şi două internate, unul de fete,cu 50 de locuri şi altul de băieţi,cu 76 de locuri.

Pe timpul războiului(1944), şcoala a fost spital de campanie pentru nemţi şi mai apoi pentru ruşi.

Numărul de elevi care au frecventat această formă de şcoală, cu profil agricol, între anii 1800-1960, a fost de 1100.

Limba de predare, de-a lungul timpului, a fost româna, germana şi maghiara, şcoala având şi o bibliotecă de 6000 de volume.

De-a lungul anilor 1955-2004, Şcoala Agricolă a purtat diferite denumiri, astăzi numindu-se Grupul Şcolar Agricol (Şcoala de Arte şi Meserii).

Din 1998 Grupul Şcolar Agricol, după unirea cu Şcoala Profesinală de Petrol, are în compunere:

- 22 de clase, cu 550 de elevi şi 6 domenii, după cum urmează:

- mecanic(mecanici auto, mecanici agricoli, operatori extracţie ţiţei, mecanici echipament foraj extracte, tinichiger auto);

- electromecanic(electromecanic foraj extracţie);

- electric(electricieni auto);

- agricol( agricultori pentru cultura de câmp, legumicultori, zootehnist);

- construcţii(zidari, pietrari, tencuitori, dulgheri, tâmplari);

- industria textilă(confecţionare îmbrăcăminte femei);

S-au solicitat şi alte specializări de către firmele din zonă şi anume:

- mecanic instalaţii hidraulice şi pneumatice;

- electronist aparatură şi echipamente de automatizări;

Grupul Şcolar Agricol are 18 profesori pentru materiile „umane” şi „reale”, un preot, 9 ingineri agricoli, 3 maiştrii agricoli, 9 ingineri şi 9 maiştrii de diferite alte specializări, si are în proprietate 50 ha teren arabil.

În anul 2004, Şcoala împlineşte peste 204 ani de atestere documentară.

Învăţământul profesional a contribuit, substanţial, la dezvoltarea zonei şi a localităţii Sânnicolau Mare,având un rol important în progresul vieţii economice şi sociale, în partea de vest a Banatului.

Învăţământul primar, gimnazial şi liceal

În prezent situaţia învăţământului primar, gimnazial şi liceal se prezintă astfel:

1. Liceul teoretic( Str. A.Şaguna):

- Profesori –32;

- săli de clasă – 11;

- laboratoare – 5;

- ateliere –0;

- bibliotecă – 1

- secţie informatică - 1

- elevi – 360.

2. Şcoala generală Nr.1 ( Str. Piaţa 1 Mai), care cuprinde şi şcoala cu clasele I-IV (Str.Calea lui Traian, Nr.1).

- profesori - 35;

- învăţători - 16, în total 51 de cadre didactice;

- elevi 834

- săli de clasă: -pe Calea lui Traian, 16;

-în Piaţa 1 Mai, 21

- laboratoare - 3;

- cabinete – 2 (informatică şi psihologie);

- bibliotecă -1;

- sală sport -1;

- sală spectacole -1;

- sală muzeu – 1,

- clase învăţământ primar – 16;

- clase învăţământ gimnazial -21;

- secţii de predare în limba română, maghiară, sârbă;

3. Şcoala generală Nr. 2 (Str. Petru Maior), cu două edificii:

- profesori – 29;

- învăţători -8;

- maiştrii -1, în total 38 cadre;

- elevi – 766,

- laboratoare -3;

- cabinete -2;

- sală sport -1;

- secţiide predare: 8 clase de limba română şi 4 clase de limba germană;

În concluzie, se poate spune că şcoala a avut, de-a lungul timpului, un rol deosebit în ridicarea gradului de cultură şi civilizaţie al locuitorilor acestei vetre străbune.

Cetăţenii oraşului aduc un pios omagiu de recunoştinţă tuturor dascălilor, de-a lungul timpului şi mulţumesc actualilor dascăli pentru munca lor nobilă, pentru contribuţia lor la pregătirea tinerelor generaţii, care începând cu 2007 vor deveni generaţiile familiei europene.

CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ

Dea lungul timpului, oraşul a trecut prin diferite stăpâniri, precum cea romană, ungară, otomană şi habsburgică, preluând de la aceştia, tot ceea ce a fost mai bun în toate domeniile şi le-au aplicat în viaţa practică.

După anul 1716, Casa Imperială de la Viena elaborează proiectul de modernizare al Banatului, iar localitatea a devenit centru zonal, şi avea posibilitatea să fie inclusă, în acest mare proiect. Prin contactele interumane, între naţionalităţi, s-au putut aprofunda multe din studiile de dezvoltare, cele mai multe punându-se în aplicare. Având acces la noile descoperiri ale ştiinţei şi tehnicii, în special prin germanii şvabi, greci şi evrei, în localitate, au început să apară iniţiative noi, pe care le-au transpus în realitatea cotidiană.

În anul 1897, cetăţeanul Hein Petrek începe studiile de organizare a telefoniei şi telegrafului, pe care le pune în practică, elaborând lucrarea ,,A posta tatarek penztar” (29) şi înfiinţând prima Casă de Economii Poştale din această parte a Imperiului Austro Ungar.

Filologul maghiar Revay Miklos, născut în localitate, va pune, mai târziu, bazele ştiinţifice ale literaturii moderne maghiare.

Un alt reprezentat de seamă al localităţii, Bela Bartok, va elabora un studiu ştiinţific, pe teme muzicale, devenind un compozitor, pianist şi folclorist de renume mondial.

Pictorul Herman Lipot va elabora lucrări de valoare şi studii despre zona localităţii şi despre Banat.

Ioan Molnar Pinariu a fost primul medic din Transilvania şi profesor la Universitatea din Cluj, secţia oftalmologie.

Doctorul Kuhn Ludovic, profesor de matematică şi fizică, înfiinţează un muzeu.

Graficianul Kora Korber Nandor a avut o serie de expoziţii locale.

Cotoşman Gheorghe, profesor, ce a realizat studii istorice şi religioase.

Szocs Iuliu a realizat cercetări arheologice şi a înfiinşat Muzeul de arheologie etnografie şi o expoziţie permanentă, despre viaţa şi opera compozitorului Bela Bartok.

Cercetare ştiinţifică sa realizat şi în cadrul Staţiunii de Cercetare în horticultură, prin creşterea numărului pomilor fructiferi şi ornamentali.

Cercetarea ştiinţifică, la nivelul oraşului, nu a avut valori mari, însă prin oamenii săi, s-a contribuit la aplicarea noilor descoperiri ale fiecărei epoci şi au inventat lucruri de strictă necesitate pentru ei şi pentru comunitate.