Activităţi cultural – artistice ale orasului

Activităţi cultural – artistice ale orasului

În anul 1906, se construieşte, în localitate, un cinematograf cu 585 de locuri, într-o clădire modernă, după modelul cinematografelor din occident, având un rol important în propagarea culturii prin arta cinematografiei, atât pentru locuitorii aşezării, cât şi pentru cetăţenii localităţilor din jur.

Şi-a continuat activitatea cu rezultate bune până în 1990, după care numărul spectatorilor a început să scadă considerabil, după introducerea televiziunii prin cablu.

Astăzi, clădirea cinematografului „Select” pare părăsită, dar se poate găsi o întrebuinţare benefică culturii oraşului, prin prezentarea de spectacole, concerte, festivaluri, piese de teatru, etc. Prin demersurile Consiliului Local, acest loc al culturii ar trebui preluat şi dat în folosinţa şcolilor şi liceului, tineretului din oraş, pentru a se afirma pe plan cultural, purtând numele de „Clubul tineretului sânmiclăuşan”. Oraşul mai are construit un teatru de vară, cu 1000 de locuri,care ar trebui folosit în baza unui program cultural-artistic, care să fie benefic cetăţenilor.

Sala de spectacole, de lângă primărie, şi sala de festivităţi a Casei de Cultură, ar putea fi folosite, în interesul comunităţii, prin atragerea cetăţenilor la dezbaterile publice, pentru dezvoltarea oraşului şi a întăririi democraţiei, prin dialogul permanent cu locuitorii urbei.

Pentru răspândirea culturii, din anul 1952, ia fiinţă prima staţie de amplificare cu 104 difuzoare, ajungând în 1965 la 854 difuzoare. Acesta îşi încetează activitatea după 1970, când apare radioul şi televiziunea.

Oraşul, prin poziţia sa, a beneficiat de evoluţia tehnică în mass-madia, în special TV, prin care se putea viziona şi posturile TV din Iugoslavia şi Ungaria( 1970-1990).Acum oraşul este racordat la reţeaua prin cablu, cu peste 24 de programe româneşti şi străine, iar existenţa antenelor satelit şi a internetului fac ca oraşul să fie conectat la tot ceea ce e modern în lume.

„Adevărul nu se pierde niciodată în lume,

iar oamenii acestei localităţi sunt datori

să-l cunoască, pentru că dacă se despărţeau

de adevăr - se despărţeau de Dumnezeu”.

Ziaristica şi literatura

În localitate, există tradiţie privind modul de exprimare, prin mass media, aici, născandu-se in 1853, prima femeie jurnalistă din Banat şi Ardeal, Emilia Lungu.

În perioada 1873-1890, a aparut revista de specialitate „Apicultorul”, fiind prima de acest gen din ţară, sub conducerea lui Damian Petrovici.

Sub redacţia lui Schreyer Victor în anul 1879, apare primul ziar local Nagy Sent Miklos Kolony (29) şi în 1882, apare primul ziar german „Suougarische Volksblat”, care era editat de prima tipografie din oraş, aparţinând lui Wienwier Natahail.

Prin intermediul profesorului Teodor Bucurescu, apare, în 1921, gazeta saptamanală Primavara, cu 2000 de exemplare pe saptamană, prin care expune realităţiile localităţii şi aspiraţiile locuitoriilor, iar din 1923 se editează şi calendarul „Primavara” . Dupa 1990 s-a încercat editarea din nou a ziarului „Primavara” de către Primaria oraşului, dar, din lipsă de fonduri, nu a mai fost editat; începând cu anul 2000, în oraş apare numai Buletinul Informativ al primăriei ,mai sunt editate reviste de uz intern la liceu „Necuvântul” si la Scoala Generala nr.1 „Lumea Noastră”. În perioada 1898-1902, avocatul Schreyer Victor a scris Monografia localităţii Istoria tradiţională a Sânnicolaului Mare ,iar în 1934, preotul Gheorghe Cotosman a scris „Din trecutul Banatului” –Comuna si Bisericile din Sannicolau Mare.

Profesorul (director) Eftimie Sarafoleanu a scris Monografia Sânnicolauui Mare (1938),dar încă nu se cunoaşte existenţa ei şi a scris şi sonete de teatru pentru copii.

Poeţi, care s-au format la cenaclul literar înfinţat în 1970, cu poezii publicate în reviste, ziare şi volume sunt: prof. Turcu Marcel, Deatcu Ion – tehnician veterinar, Wagner Eduard – ziarist, prof. Cioncaş Ioana, prof.şi ziarist Tolcea Marcel, prof. şi ziarist prozator – Bulza Teodor, prof. Samoilă, publicist şi scriitor.

Cărţile scrise de intelectualii oraşului, de-a lungul vremii sunt următoarele:

· Vasile Ioan Farca:

- America, America, izvor de jale(1915);

- Şcoala de educaţie fizică şi gimnastică(1916);

- Copiii noştri – nădejdea viitorului(1919);

- Şoimii României şi serbarea naţională de la Beba Veche(1934), tipărită la Sânnicolau Mare la tipografia P. Muckstein;

- Şoimii României la Praga(1932);

- Pentru biserica din Igriş(1934);

- Albumul societăţii de educaţie fizică „ Şoimii României”(1934);

- Vasile Ioan Farca şi Şoimii României, Regionala Bănăţeană la serbările Astrei la Timişoara( 1937);

· Prof. Atanasie Lipovan, a scris următoarele lucrări:

- Colecţiunea de cântări bisericeşti( 1906);

- Cele opt glasuri bisericeşti aranjate pe note liniare(1926);

- Cântări bisericeşti apărute la Arad(1928);

- Cântări funebrale, Arad 1937;

- Cântări bisericeşti cuprinzând: Heruvice, Irmoase, Pricesne(1938);

· Prof. Teodor Bucurescu:

- Comoara din Sânnicolau Mare;

- Anuarul Statistic al Şcolii din Sânnicolau Mare,

· Prof. Revay Mikloş:

- Eminescu în Banat;

- Noua lumină;

· Prof. Gheorghe Cotoşman: Din trecutul Banatului: Comuna şi bisericile din Sânnicolau Mare(1934);

· Prof. Revay Mikloş( 1750-1807) a scris principalele lucrări cunoscute în Sânnicolau Mare:

- Antiquitates litaraturae hungaricae;

- Pesta( 1803);

- Elaboratio gramatica ungarica;

· Învăţ. Andraş Gheorghe – a scris sonete şcolare ca:

- Se face lumină;

- Cu Steaua;

· Ion Samoilă – a scris romanele:

- Zbucium;

- Scânteieri;

- Teatru şcolar:

- Punctualitatea;

- La sat;

- Alte lucrări:

- Monografia oraşului Sânnicolau Mare;

- Monografia folclorică;

· Publicist şi ziarist: Andronic ce lucrează în presa centrală din Bucureşti, a scris numeroase articole,

· Germanul Bikling:

- Monografia oraşului Sânnicolaului Mare în germană;

Sunt încă multe lucrări ale intelectualilor oraşului ,care nu se mai găsesc, sau sunt pe la unii cetăţeni.

Se impune, ca toate lucrările intelectualilor oraşului să se găsească, pentru a fi redactate şi puse în bibliotecile oraşului, ca o moştenire de aur a culturii sânmiclăuşene, iar acest lucru e posibil prin voinţa consiliului local al oraşului.

Eminescu la Sânnicolau Mare

Una din cele mai frumoase pagini de cultură s-a realizat între anii 1921-1925, prin propaganda care s-a făcut, pentru a încheia cu succes ridicarea monumentului marelui poet naţional Mihai Eminescu. Ziua de 11 octombrie 1925 va rămâne o zi memorabilă în istoria locală a acestui orăşel de graniţă, ca ziua dezvelirii bustului lui Mihai Eminescu, în faţa Gimnaziului„Princilpelui Carol” în prezenţa a peste 5 000 de cetăţeni şi un cor mixt format din 500 de persoane.

La dezvelirea bustului au participat, alături de ministrul culturii, Octavian Goga, o seamă de personalităţi ale zonei şi ale Banatului, statuia fiind prima din teritoriile unite cu patria mamă. Ridicarea bustului marelui poet a marcat ridicarea conştiinţei naţionale în această parte de ţară. Bustul lui Mihai Eminescu nu este numai o podoabă de artă pentru oraş, el este simbolul celei mai elocvente expresii ale sufletului românesc.

În discursul său, Octavian Goga a spus: „O graniţă se păzeşte sau cu un corp de armată sau statuia unui poet legat de inimile tuturora. Aţi ales pe cea mai tare, aţi ales poetul.”

Marea sărbătoare a avut ecou în toată ţara şi în ţările vecine, sânmiclăuşenii dovedind, încă odată, că prin cultură, oamenii şi popoarele se înţeleg mai bine.

Apa, cu care s-a sfinţit bustul, a fost adusă din izvoarele râului Iordan, în care s-a botezat Mântuitorul nostru Isus Hristos.

Monumentul cu bustul marelui poet este una din mândriile oraşului şi în fiecare an se sărbătoreşte, prin activităţi cultural-artistice. Consiliul local ar trebui să organizeze mai bine aceste manifestări, luând exemplu înaintaşilor.

Monumentul este aşezat pe un soclu de patru metri înălţime, din marmură neagră împrejmuită de patru stâlpi de marmură albă, cu lanţuri într ele. Poartă pe el imscripţia: „Mihai Eminescu 15 I 1850-1889 Botoşani-Bucureşti.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Fii tăi trăiască numai în frăţie

Viaţă în vecie, glorii, bucurie,

Armă cu tărie, suflet românesc.”

Un alt bust, ridict în oraş este cel al marelui profesor şi director al gimnaziului „Principele Carol” - Teodor Bucurescu, cel care a iniţiat această mare sărbătoare a înălţării unui monument poetului naţional Mihai Eminescu la Sânnicolau Mare.

Statuia lui se află în faţa Grupului Şcolar Agricol (Str. 16 Dec. 1989 ). Teodor Bucurescu a contribuit la dezvoltarea învăţământului şi a culturii în loaclitate.

Pentru meritele sale, a fost decorat cu: în semnul onorific „Răsplată muncii” şi Meritul Culturat clasa a II-a în grad de cavaler, iar consiliul local a dat denumirea unei străzi după numele său, în semn de aleasă preţuire.

Tipografii, librării, biblioteci şi filatelie

În perioada interbelică au mai existat tipografiile: Petre Muckstein, Ştefan Kolonits.

Prima legătorie de cărţi şi prima tipografie, aparţinând lui Wierner Natahail, apare în anul 1882. În anul 1877, apare prima librărie ,,Primăvara’’, iar din 192,3 Friss Eugen şi Wieuwe Nathan Fii.

La începutul secolului trecut castelul Nako avea o bibliotecă de peste 5.000 de volume, iar Şcoala Agricolă peste 6.000 de volume. În anul 1902, se înfiinţează Biblioteca Intelectualilor cu peste 400 de volume şi în 1907 Biblioteca Muncitorilor, ca mai apoi să se unească şi să funcţioneze lângă caşină. În 1936 se înfiinţează Biblioteca Astra cu 890 de volume şi din 1944, se va uni cu biblioteca casină. (30)

Biblioteca oraşului trece în anul 1947, la Căminul Cultural, iar între anii 1951-1967, se transformă în Bibliotecă raională. Începând cu 1968, se transformă în Bibliotecă Orăşenească cu peste 24.254, de volume şi un depozit de 33.358 de volume.

În anul 1971, existau trei biblioteci şcolare cu peste 25.000 de volume, iar în prezent există patru biblioteci şcolare. După anul 1990, fondul de carte al bibliotecilor a scăzut, iar dotarea cu noi apariţii s-a făcut foarte puţin.

Filatelie

Tradiţia filatelică, în oraş are peste 80 de ani şi este puţin cunoscută. Merită, ca alături de alţi filatelişti din oraş, să-l amintim pe cel care a creat prin această pasiune, o faimă oraşului, în domeniul filateliei, pe domnul Pacev Ioan.

În urmă cu 45 de ani şi-a descoperit această pasiune de a aduna cu migală, în mod cronologic, mărcile poştale, la început fără o tematică anume,apoi a început să colecţioneze mărci poştale neştampilate şi ilustrate maxime.

Prima temă a inimosului filatelist a fost „ Descoperiri geografice”, care cuprindea timbre şi ilustrate maxime. A urmat apoi trecerea la o temă foarte grea şi foarte pretenţioasă „ Pictura secolului al XIX din Franţa”, cu ilustrate maxime.

De aici, începe un traseu demn de urmărit şi admirat al acestui om cu suflet nobil, iubitor de cultură.

A început participarea la concursuri în ţară, a făcut corespondenţă cu ţări ca: Indonezia, Japonia, Canada, America Centrală şi ţările europene, Franţa, Germania, Polonia, Ungaria, Grecia, Portugalia, URSS, Bulgaria, Elveţia şi altele.

Prin schimburi de materiale filatelice, prin cumpărări directe de la colecţionari, care participau la diferite expoziţii, a reuşit ca, în toţi aceşti ani, să adune un material enorm, din tema picturii, atât în mărci poştale, dar şi în ilustrate maxime.

A participat personal la expoziţii judeţene, interjudeţene, din localităţile ţării: Bucureşti, Timişoara, Bacău, Craiova,Constanţa, etc.

Au urmat apoi participări la expoziţii internaţionale din Italia, Budapesta, Kracovia, Chişinău, Grecia, Bulgaria, Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg.

A trimis exponate în Portugalia şi fosta RDG. Pentru toate aceste participări a primit diferite premii în obiecte, bani, diplome, dar în special medalii la rang de argint vermeil mare şi în majoritatea cazurilor locul II la participări internaţionale.

Are un vast material filatelic, colecţionat din peste 45 de ţări ale lumii, de pe toate continentele, se poate spune că este o colecţie aproape completă.

Fiind cunoscut, atăt pe plan naţional cât şi internaţional, mereu i se cerea să participe la concursuri şi expoziţii filatelice. La ora actuală, acest minunat cetăţean al oraşului, dacă ar fi sponsorizat, ar putea duce şi mai bine faima oraşului în domeniul filateliei. Prin grija Consiliului Local şi al Casei de Cultură ar trebui organizată o expoziţie, prin care locuitorii oraşului şi în special generaţia tânără să vadă lucruri de-a dreptul extraordinare, atât ca valoare a expoziţiei, cât şi exemplul muncii unui om deosebit.

Aşa cum declară domnul Pacev, i-a plăcut să fie econom, să se lase de fumat, să evite restaurantele, să fie ordonat, să continue să-şi îmbogăţească cunoştinţele generale şi să aibă prieteni printre cei mai de seamă conducători ai mişcării filatelice din Europa.

Tot datorită muncii sale meticuloase, făcută cu pasiune, ca arhivar al Primăriei, a pus ordine în evidenţa documentelor. Studiind arhivele vechi ale oraşului, acest om este un izvor nesecat de informaţii şi date despre viaţa comunităţii, fiind cel mai bun istoriograf al oraşului.

Pentru toate acestea, noi îi aducem un pios omagiu de recunoştinţă şi credem, fără teama de a greşi, că poate deveni unul din cetăţenii de onoare a oraşului, iar Clubul Filateliştilor să fie înfiinţat şi să-i poarte numele.

Despre cultura sânmiclăuşeană se poate scrie enorm de mult şi de aceea îndemnăm pe tineri să scrie despre viaţa culturală a oraşului, ajutaţi printr-o strategie elaborată de Consiliul Local prin Casa de Cultură.

ARHITECTURA

În ceea ce priveşte arhitectura, putem spune că localitatea s-a înscris cu clădirile sale, în curentele vremii, în special cele occidentale.

Castelul Nako nu poate fi încadrat, din punct de vedere arhitectural, într-un singur stil, dar a preluat din elementele de stil ale barocului şi influenţele romantismului, dându-i construcţiei o anumită ţinută, care să impresioneze, fiind tipică micilor castele situate la periferia imperiului austro-ungar. Este o construcţie ce datează de aproape 139 de ani şi care s-a realizat pe baza planurilor unui antreprenor adus de la Viena. În perioada folosirii lui, de către groful Nako, în interiorul său se găseau valori inestimabile precum biblioteca cu peste 5.000 de volume şi un altar Cinquecento. În salonul domnesc, erau expuse picturi realizate de Franz Adam, Nako Kalmane, Lembach şi Schrottsberg, dulapuri sculptate, copii ale tezaurului descoperit, precum şi alte valori, care după anul 1919 dispar. Castelul a avut de-a lungul timpului diferite întrebuinţări, iar în prezent funcţionează Casa de Cultură şi Muzeul Bela Bartok.

Castelul NAKO;

· Arie construită = 1059 mp.

· Arie deăfşurată = 2549 mp.

· Subsolul = 146 mp.

· Demisol = 1059 mp.

· Parter = 1059 mp.

· Etaj = 285 mp.

· Grosimea zidurilor 25-100 cm.

· Construcţia se încadreazş în categoria A si A1.

· Construcţia intra în clasa I a de importanţă

· Castelul se situează în zona seismică D (cu perioadă de salt Tc=1sec.)

· Aşezat pe malul drept al canalului Aranca la 70 m de acesta.

· Castelul este aşezat pe cotele +86.05 si +86.20.

· Nivelul hidrostatic în zona castelului este de -4,70 m.

· Pereţii din zidărie de caramidă.

· Fundaţiile din zidărie de caramidă.

· Scările din beton armat mozaicate.

· Pereţii umeziţi în camerele 47, 48, 49 şi 50.

· Sunt afectaţi pereţii şi pardoselile în camerele 77, 78, şi 79

· În demisol sunt zone afectate de umezeală.

· Şarpanta din lemn de răşinoase, de dimensiuni mari, lemnul fiind afectat de carii din loc în loc.

· Structura de rezistenţă s-a păstrat bine.

Măsuri de întreţinere

· Refacerea elementelor deteriorate la şarpantă

· Înlocuirea şipcilor pentru susţinerea ţiglelor

· Curăţarea ţiglei de muşchi

· Refacerea şi consolidarea planşeelor

· Scoaterea umezelii din încăperile cu igrasie

· Refacerea trotuarelor în jurul clădirii

· Refacerea instalaţiilor defecte

O altă clădire monumentală este clădirea Şcolii generale nr.1, construită în anul 1897, prin contribuţia populaţiei oraşului. A avut ca destinaţie Sediu de plasă şi apoi Sfat popular raional, iar din 1970 devine sediul Şcolii generale nr.1. Este o clădire cu două etaje, cu încăperi şi ferestre mari având un turn de observare, ce este al doilea ca mărime după Biserica catolică. Are elemente de factură eclectivă şi forme neoclasice cu stil neoromanoscentist.

Clădiri cu vechime mare, construite între anii 1750-1890, se află în centrul oraşului şi ocupă o suprafaţă mare (Policlinica, Cinematograful, Fabrica de ciorapi, Spitalul, Judecătoria, Şcoala generală nr.1). Au elemente aparţinând stilului gotic îmbinat cu baroc, cu forme neoromanoscentiste. Erau construite dupa modelele cladirilor de la Viena si Budapesta.

Cea mai înaltă şi impunătoare clădire, construită în anul 1824, este Biserica Catolică, ce se află în centrul oraşului. Este construită de către contele Nako, trecut de la ortodoxism la catolicism, cu ajutorul românilor şi a sârbilor iobagi din comună. Este zidită din cărămidă arsă, tencuită în stil romanic renaissance de către arhitectul Mar din Viena. Are o lăţime 50 m în exterior, 25 m în interior, iar înălţimea turnului este de 64 m. Zidurile, până la suprafaţa pământului, au o grosime de 8 m, iar în interior prezintă două rânduri de coloane puternice de cărămidă de 140 cm diametru, ce susţin bolta semicilindrică ,,borceaux’’.(6) Biserica are patru altare de marmură, închinate în onoarea Sfintei Tereza, Sfântului Ioan Nepamuk, Sfintei Ana şi Sfântului Antonie. Sub altarul principal se află o criptă mare, în care sunt înmormântaţi şi membrii ai familiei Nako.

Biserica Sârbă este a doua biserică ca mărime, fiind şi cea mai veche, construită între anii 1783-1787. Este o biserică cu forme arhitectonice elegante şi cu dimensiuni de catedrală. Stilul este baroc vienez, o formă perimată a stilului bizantin şi a celui romanic, la care s-a adus o serie de elemente macedo-române. Are o formă dreptunghiulară şi se termină la est cu absida pentagonală cu cinci laturi ale altarului. Este construită din cărămidă arsă, iar acoperişul din tablă galvanizată.

Biserica Ortodoxă-Română a fost construită între anii 1899-1903, şi în planul bisericii se întâlnesc influenţele bizantină şi romano-lombardo-gotică, dând naştere stilului baroc vienez, adus în Banat de macedo-români. Biserica este construită din cărămidă arsă, având lungime de 39,90 m, lăţime la vest de 14,14 m, iar absida altarului cu o lăţime de 10 m şi lungime de 5,50 m. Cele mai elegante forme şi trăsături arhitectonice se găsesc la faţada vestică, unde este aşa zisul partal al bisericii. La colţul de nord vest al curţii bisericii, se află monumentul eroilor ortodocşi români din localitate, morţi în războiul pentru întregirea neamului. Monumentul are forma unei capele boltite, deschisă în trei laturi.

Biserica Greco-Catolică este a patra ca mărime şi a treia ca vechime, fiind construită în anul 1846 din cărămidă arsă, în stilul baroc, cu aceleaşi caracteristici în construcţie şi arhitectură.

Biserica Evanghelică este o biserică de dimensiuni reduse, construită în stil gotic, combinat cu cel baroc, cu trei turnuri, după modelul unei biserici din Hangos (Ungaria).

Mai există şi alte biserici aparţinând diferitelor secte, precum este Biserica penticostală, o construcţie nouă şi modernă construita in 2003 cu o arhitectura modernă.

În peisajul urbanistic, urmează să se construiască biserica ortodoxă ucraineană.

Începând cu anul 2000, s-a instituit activitatea ,,Fii oraşului” şi ,,Cetăţeni de onoare”. În anul 2000 au fost sarbătoriţi şi declaraţi Cetăţeani de onoare ai oraşului personalităţile din oras.